Italia a reintrat în recesiune

Italia a reintrat în recesiune
Publicat: 06/08/2014, 17:15
Actualizat: 03/02/2019, 13:59

PIB-ul a scăzut și în primul trimestru, cu 0,1%, astfel că cea de-a treia mare economie a zonei euro se află din nou în recesiune.

Italia a mai traversat două perioade de contracție economică până acum, între 2008 și 2009 și între 2011 și 2013.

În condițiile în care rata șomajului în rândul tinerilor este de peste 40%, iar datoria Italiei este de două trilioane de euro, premierul Matteo Renzi trebuie să găsească o soluție pentru a îmbunătăți rapid situația economică, care pune în pericol planul de reducere a deficitului până la 2,6% din PIB.

Banca Națională a Italiei a anunțat în luna iulie o estimare o creștere economică de doar 0,2% pentru acest an, de trei ori mai puțin față de proiecția anterioară.

Chiar și în aceste condiții, producția industrială a crescut cu 0,9% în iunie, potrivit institutului italian de statiscă Istat. Nivelul a depășit estimările analiștilor, care anticipau o creștere a producției de 0,8%.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Imagini dramatice cu parașutiști ruși vânați în câmp deschis de un blindat Bradley ucrainean
Cum arată cel mai spectaculos loc din România? Traseul de 12 km oferă peisaje de...
FOTO. Milionarul Arpad Paszkany a transformat-o total pe „Cenușăreasa” Antonela Pătruț. Afaceristul i-a schimbat nu...
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47...
„Bineînțeles că știți imnul URSS”. Cum îi batjocoresc militarii ruși pe prizonierii ucraineni: „Porcule, de...
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd...
I-a recidivat CANCERUL Soția președintelui, în stare de șoc: se retrage din viața publică
Rusia avertizează SUA să nu lase Ucraina să o atace cu arme occidentale: Americanii subestimează...
VIDEO Alertă de vreme extremă de la ANM. Jumătate din țară, sub cod portocaliu de...
EXCLUSIV Psihologul Iuliana Morlova despre Raisa și Maria, cele două fetițe care au fost ucise...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se face radierea auto din oficiu?
Bărbia îl dă de gol pe Putin? Preşedintele rus, acuzat că îşi foloseşte sosiile la...
Ingredientul care face MINUNI în orice PRĂJITURĂ de casă!
Anunț pentru românii care au APARTAMENTE VECHI. Toți trebuie să știe
Când începe Insula Iubirii, sezonul 8, la Antena 1 și în AntenaPLAY. Premiera, mai aproape...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Bunica Gherghina, cocoțată în cireș! Cum a reacționat nepoata sa când a văzut-o pe femeia...
Ne-au furat până și tradiționala ie romanească? Celebra casă de modă Louis Vuitton, somată să...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Oceanul subteran de pe Pluto este cu 8% mai dens decât mările de pe Pământ
×